Diastaza abdominala – cauze, simptome, tratament
Articol redactat de către: Alexandra Alucai, fizioterapeut
Diastaza abdominală reprezintă un termen medical folosit pentru a descrie separarea mușchilor abdominali. Această separare se produce la nivelul țesutului conjunctiv dintre mușchii abdominali drepți, numit linia alba. Diastaza apare atunci când această linie alba se întinde și se subțiază, provocând o distanțare între mușchii abdominali. Mai este numită și diastasis recti.[1][2]
Diastaza abdominală este cel mai frecvent întâlnită la femeile însărcinate și în perioada postpartum. Apare, de obicei, în al treilea trimestru de sarcină, când există o presiune crescută pe peretele abdominal deoarece bebelușul crește rapid.[1][2]
Pe măsură ce sarcina progresează, mărirea în volum a uterului determină și o întindere a țesuturilor așezate superficial față de acesta. Astfel, stratul muscular care unește cele două părți ale mușchiului se subțiază și se lărgește pentru a face loc copilului în creștere. După nașterea copilului, poate rămâne o umflătură verticală care variază în dimensiune și poate dura un timp pentru a se vindeca. În plus față de reducerea integrității și rezistenței funcționale a peretelui abdominal, diastaza abdominală poate duce, de asemenea, la instabilitatea centurii pelvine, determinând femeile să experimenteze dureri pelvine și de spate, iritații articulare sacroiliace (SI) și mobilitate limitată. 3
Diastaza abdominală poate fi însă observată uneori și la bărbați sau sugari.[2]
De ce se formează diastaza abdominală?
În timpul sarcinii, mușchii abdominali se întind pentru a permite uterului să crească, iar linia alba se subțiază și se lărgește. În mod normal, după naștere, această linie revine la dimensiunile inițiale și diastaza abdominală se va remite. Când însă îți pierde elasticitatea, acest lucru nu se va mai întâmpla și acel gol dintre mușchii abdominali va persista.[1][2]
Cauzele diastazei abdominale sunt multiple și includ:
- creșterea în volum a uterului în timpul sarcinii;
- presiunea exercitată de fătul în creștere asupra peretelui abdominal;
- modificările hormonale specifice sarcinii;
- creșterea în greutate.[2]
Factori de risc care favorizează apariția diastazei abominale
Diastaza abdominală apare la aproximativ 30% dintre femeile însărcinate și se poate dezvolta oricând în a doua jumătate a sarcinii. Cu toate acestea, afecțiunea este cel mai frecvent observată după sarcină, când peretele abdominal este lax, iar țesutul liniei mediane mai subțiri nu mai oferă un suport adecvat pentru trunchi și organele interne.
Factori de risc pentru apariția diastazei abdominale sunt considerați:
- sarcinile anterioare (în special una după alta);
- sarcina peste 35 de ani (femeile care au peste 35 de ani sunt mai predispuse la această afecțiune);
- sarcinile multiple (gemeni sau tripleți);
- nașterea vaginală;
- greutatea mare a fătului la naștere;
- supraponderabilitatea sau obezitatea.[1][2]
- tonus muscular abdominal slab;
- greutatea mare a copilului. [3]
Cum se manifestă diastaza abdominală?
Diastaza abdominală poate trece neobservată până după naștere (separarea mușchilor abdominali este mai dificil de observat în timpul sarcinii, când abdomenul este foarte umflat). În perioada postpartum se pot observa o proeminență la nivelul abdomenului, deasupra sau sub ombilic, cauzată de separarea mușchilor abdominali și slăbirea peretelui abdominal.[1][2] Alte simptome ce pot apărea în diastaza abdominală sunt:
- dificultăți în ridicarea obiectelor, mersul pe jos sau îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi;
- durere în timpul actului sexual;
- dureri pelvine (instabilitate pelvină) sau de șold;
- dureri lombare;
- incontinența urinară (eliminarea involuntară de urină în timpul tusei sau strănutului)
- constipația;
- postura deficitară;[1]
- balonare;
- abdomen proeminent;
- tulburări de tranzit;
- hernie ombilicală.
Cum se stabilește diagnosticul de diastază abdominală ?
Chiar dacă pentru majoritatea femeilor, o sarcină vine la pachet și cu distanțarea mușchilor abdomenului, e bine de știut că această afecțiune poate fi ținută sub control încă din perioada de graviditate prin kinetoterapie pre-natală și alimentație corespunzătoare. Diastaza abdominală apare începând cu trimestrul 2 de sarcină. Este o condiție normală, care se retrage spontan în aproximativ primele 8 săptămâni post natal, dacă distanțarea nu este foarte mare (1,5 cm sau distanță de doua degete). [4]
Stabilirea diagnosticului de diastază abdominală se poate face printr-o simplă examinare fizică realizată de un medic ginecolog, chirurg sau kinetoterapeut. În timpul acestei examinări, medicul va palpa zona abdominală pentru a verifica dacă există o separare între mușchii drepți abdominali. Pentru testare se solicită pacientei să ridice ușor capul și umerii în timp ce stă întinsă pe spate, pentru a simți mai ușor eventuala separare. Un spațiu abdominal mai mare de 2 centimetri (sau mai lat de 2-3 degete) între mușchii abdominali este, de regulă, considerat diastază abdominală.[2]
Uneori pot fi însă necesare și investigații suplimentare pentru a confirma diagnosticul de diastază abdominală. O astfel de metodă de investigație este ecografia, care poate oferi o imagine detaliată a mușchilor abdominali și poate măsura cu precizie gradul de separare a acestora.[2]
Poti face aici o programare pentru o consultatie
Care este tratamentul diastazei abdominale?
Tratamentul pentru diastaza abdominală variază în funcție de severitatea acesteia. Cel mai adesea, include exerciții de recuperare post-natală, ce vizează întărirea musculaturii abdominale, a planșeului pelvin și corectarea posturii. Este indicat ca aceste exerciții să fie efectuate sub supravegherea unui kinetoterapeut[1][2], pentru a asigura un plan personalizat de exerciții, ținând cont de distanțarea liniei albe, de tonusul muscular general și de rezistența la efort a pacientei.
Kinetoterapia post-partum este o ramură a kinetoterapiei care se concentrează pe recuperarea fizică a femeilor după naștere. Aceasta implică un set de exerciții și tehnici specifice, menite să ajute proaspetele mame să își recapete forța, flexibilitatea, tonusul muscular și postura, precum și să prevină sau să trateze eventualele complicații apărute după sarcină și naștere.
Obiectivele principale ale kinetoterapiei post-partum includ:
- Recuperarea Mușchilor Abdominali: După sarcină, mușchii abdominali, în special mușchiul
transvers abdominal și mușchii oblici, pot fi slăbiți sau separați (diastaza abdominală). Kinetoterapia ajută la întărirea și reeducarea acestor mușchi, pentru a restabili stabilitatea trunchiului și a preveni complicațiile pe termen lung.
- Refacerea Planșeului Pelvin: Nașterea, în special cea naturală, poate slăbi mușchii planșeului pelvin, ducând la probleme precum incontinența urinară sau prolapsul organelor pelvine. Exercițiile de kinetoterapie post-partum, cum ar fi cele Kegel, sunt esențiale pentru refacerea acestor mușchi.
- Îmbunătățirea Posturii: În timpul sarcinii, modificările posturale pot duce la dezechilibre musculare și dureri de spate. Kinetoterapia ajută la corectarea posturii și la întărirea mușchilor spatelui, reducând astfel durerile și disconfortul.
- Recuperarea Mobilității și Flexibilității: Kinetoterapia post-partum include exerciții menite să îmbunătățească mobilitatea și flexibilitatea articulațiilor, care pot fi afectate de sarcină și naștere.
Kinetoterapia post-partum este personalizată în funcție de nevoile fiecărei femei și de tipul de naștere avut (naturală sau cezariană). De obicei, programul începe cu o evaluare detaliată a stării fizice a mamei, inclusiv verificarea diastazei abdominale, starea planșeului pelvin, și posibilele dureri sau disfuncții musculare.
Este esențial ca exercițiile de kinetoterapie post-partum să fie efectuate sub supravegherea unui kinetoterapeut sau a unui specialist în reabilitarea postnatală, pentru a asigura siguranța și eficiența recuperării.
În concluzie, kinetoterapia post-partum este un instrument esențial pentru sprijinirea recuperării fizice și emoționale a femeilor după naștere, ajutându-le să își recapete sănătatea și funcționalitatea corporală.Complementar kinetoterapiei post-partum, se poate aplica electrostimulare pe musculatura abdomenului și kinesiotaping.
Electrostimularea musculară (EMS) poate fi utilizată ca parte a unui program de reabilitare pentru diastaza abdominală, dar nu este o soluție de sine stătătoare. Iată cum poate ajuta:
- Activarea Mușchilor Profunzi: Electrostimularea poate ajuta la activarea și întărirea mușchilor abdominali profunzi, în special a mușchiului transvers abdominal. Acești mușchi joacă un rol crucial în stabilizarea trunchiului și reducerea distanței dintre cele două părți ale mușchiului rectus abdominis, care sunt separate în cazul diastazei.
- Îmbunătățirea Controlului Muscular: Prin stimularea electrică, mușchii pot fi antrenați să se contracte mai eficient, îmbunătățind astfel controlul asupra acestor grupuri musculare. Aceasta poate ajuta la reducerea tensiunii și stresului asupra liniei mediene a abdomenului.
Electrostimularea poate fi un instrument util în reabilitarea diastazei abdominale, dar trebuie combinată cu alte metode de tratament pentru a obține rezultate optime. Este importantă integrarea acesteia într-un program cuprinzător care să includă exerciții corective, tehnici de respirație, și, eventual, alte metode terapeutice.
Kinesiotaping-ul poate fi o tehnică utilă în managementul diastazei abdominale, dar nu este un tratament de sine stătător pentru corectarea acesteia. Kinesiotaping-ul funcționează prin aplicarea unor benzi elastice pe piele, care pot ajuta la susținerea mușchilor abdominali și la îmbunătățirea aliniamentului postural. Prin aceste efecte, poate reduce stresul asupra liniei mediene a abdomenului și poate contribui la o mai bună activare musculară.
Recuperarea totală a diastazei abdominale depinde de mai multe aspecte, precum:
- Mărimea diastazei;
- Debutul programului de recuperare;
- Frecvența ședințelor;
- Capacitatea de recuperare a fiecărui organism;
- Alimentația;
- Respectarea indicațiilor oferite de terapeut.
În cazurile severe, când tratamentul conservator nu a dat rezultate sau când separarea mușchilor este foarte mare, se poate recurge la intervenții chirurgicale (denumite abdominploastii) pentru reconstrucția peretelui abdominal. Nu se recomandă intervenția chirurgicală femeilor care își doresc o nouă sarcină. [2]
Abdominoplastia este procedura chirurgicală în care excesul de piele și de grasime se îndepărtează de pe abdomen și țesuturile conjunctive ale abdomenului sunt prinse cu suturi. Abdominoplastia întărește de asemenea fascia abdominală care este slabită. [5]
Diastaza abdominală nu este o afecțiune periculoasă, dar poate provoca disconfort și probleme estetice. Este importantă efectuarea unei consultații medicale dacă se observă anormalități la nivelul abdomenului sau simptome care creează disconfort. Deși este o afecțiune care poate fi ușor tratată, în unele situatii, pot aparea complicatii.
Poti face aici o programare pentru o consultatie
Bibliografie
- Abdominal Separation (Diastasis Recti) during Pregnancy – Exercises and Treatment”, Pregnancybirthbaby.org.au, Healthdirect Australia, 29 Mar. 2023, https://www.pregnancybirthbaby.org.au/abdominal-separation.
- „Diastasis Recti (Abdominal Separation): Symptoms & Treatment”, Cleveland Clinic, 2022, my.clevelandclinic.org/health/diseases/22346-diastasis-recti.
- https://www.empria.ro/blog/diastaza-abdominala-ce-este-si-cum-te-poti-recupera-dupa-nastere.html
- https://stirimed.ro/diastaza-abdominala-tot-ce-ai-nevoie-sa-stii/
- https://www.cosmedica.ro/diastaza-abdominala-ce-este-de-ce-apare-si-cum-poate-fi-tratata/
