
Durere de cot
Ignorăm semnele minore care ne arată că ceva nu este în regulă cu corpul nostru. Facem acest lucru până când aceste semne foarte puțin deranjante se transformă în simptome ce interferează grav cu calitatea vieții. Un mic disconfort într-o anumită zonă a corpului poate să devină o afecțiune care, în timp, poate reprezenta un impediment în efectuarea celor mai simple sarcini.
Alchimeia este mai mult decât o clinică, căci aici ne dorim să reunim toată experiența și cunoștințele noastre pentru a reda oamenilor sănătatea și starea generală de bine. Suntem convinși că putem să atingem aceste obiective numai dacă, alături de cei care ne trec pragul, vom încerca să aducem echilibrul între cele 3 elemente primordiale: corpul, mintea și sufletul.
Durerea de cot este o plângere frecventă în rândul pacienților. Aceasta poate fi cauzată de mai mulți factori, fiind prezentă indiferent de vârstă, de la copii și până la persoane care au o vârstă înaintată. Articulația cotului este o structură complexă formată din oase, ligamente, tendoane și mușchi care lucrează împreună pentru a permite brațului să se miște într-o varietate de moduri. Rănirea sau orice problemă a acestor structuri poate duce la durere și disconfort la nivelul cotului.
Este important să acorzi atenție semnalelor pe care ți le dă corpul. Organismul uman reflectă activ stările de spirit și cele emoționale, iar atunci când uiți să iei pauze și să te relaxezi, pot să apară probleme ce te vor afecta pe termen lung. Acordă-ți timp și include în rutina zilnică obiceiuri cât mai sănătoase, care să te ferească de neplăceri, de disconfort și de dureri.
Există mai multe cauze comune ale durerii de cot, inclusiv suprasolicitare, mișcări repetitive, traume și afecțiuni medicale, cum ar fi artrita. Sportivii și persoanele care îndeplinesc sarcini repetitive cu brațele, cum ar fi cei care lucrează în construcții sau fac sporturi precum tenis sau golf, sunt deosebit de susceptibili la dureri de cot. În plus, afecțiunile medicale precum osteoartrita, artrita reumatoidă și tendinita pot provoca, de asemenea, dureri de cot.

Cauzele durerilor de cot și diagnosticare
Unul dintre cele mai comune tipuri de durere la cot este cunoscut sub numele de cot de tenismen sau epicondilita laterală. Această afecțiune apare atunci când mușchii antebrațului sunt solicitați în exces. Pacienții care sunt diagnosticați cu această problemă medicală resimt de obicei durere, sensibilitate și slăbiciune atât la nivel antebrațului, cât și în zona cotului.
Cotul jucătorului de golf sau epicondilita internă se prezintă ca o denivelare osoasă pe partea interioară a cotului. Durerea și sensibilitatea pot să afecteze inclusiv încheietura și antebrațul, mai ales în cazul în care nu se intervine imediat după apariția primelor simptome.
Leziunile traumatice, cum ar fi fracturile, luxațiile și entorsele sunt alte cauze frecvente ale durerilor de cot. Aceste leziuni sunt, de obicei, urmări ale unor accidente, iar durerile pot fi severe.
Afecțiunile precum osteoartrita și artrita reumatoidă pot provoca, de asemenea, dureri de cot. Aceste boli afectează articulațiile, cauzând durere, umflare și inflamații. Netratate, pot interfera cu calitatea vieții și cu capacitatea de a face chiar și cele mai simple sarcini.
Cotul este o parte a corpului cu rol esențial în mișcările mâinilor. Atunci când mobilitatea și flexibilitatea cotului sunt deficitare, pot să apară obstacole în realizare unor mișcări pe care le considerăm ușoare și absolut normale. Aici apar problemele și frustrările care se acumulează și cauzează inclusiv disconfort psihic, pe lângă cel fizic. Când echilibrul corp, minte, suflet are de suferit, starea generală devine una mai proastă, iar performanțele și energia scad semnificativ, deoarece toate aceste elemente sunt în strânsă legătură.
Tratamente pentru durerea de cot
Durerea de cot poate fi o afecțiune cu o evoluție extrem de neplăcută. Munca, exercițiile fizice și mișcările obișnuite precum ridicarea sau prinderea obiectelor pot deveni adevărate provocări atunci când cotul este afectat și apar dureri. Pentru a ameliora simptomele pe moment, se recomandă odihnă și evitarea solicitării cotului, precum și aplicarea locală de gheață. Sigur că aceste remedii nu oferă rezultate pe termen lung, ci mai degrabă sunt o soluție rapidă, până când ajungi în cabinetul unui specialist.
Medicamentele eliberate fără prescripție medicală pot ajuta, de asemenea, la reducerea durerii și a inflamației la nivelul cotului, dar nu le recomandăm. Efectele adverse sunt numeroase și, din nou, rezultatele sunt doar de moment, fără ca lucrurile să se îmbunătățească pe termen lung.
Planurile de tratament concepute în cadrul Alchimeia pot fi comparate cu un drum înspre însănătoșire. Fiecare pas este făcut cu răbdare, ținând cont de nevoile și de abilitățile pacientului. Nu aplicăm același tratament la fiecare pacient, tocmai pentru că diagnosticul afectează diferit persoanele și programele de recuperare trebuie adaptate în funcție de manifestări și de starea generală.
Terapia fizică este un tratament eficient pentru durerea de cot, în special pentru afecțiuni precum cotul tenismenului sau cotul jucătorului de golf. Îmbunătățirea amplitudinii de mișcare și întărirea mușchilor brațului sunt obiective pe care dorim să le atingem împreună cu pacienții noștri.
Masajul, ultrasunetele sau electrostimularea ajută la reducerea durerii și a inflamației, iar rezultatele pe termen lung sunt dintre cele mai bune.
Terapiile alternative sunt întotdeauna de preferat în detrimentul intervențiilor radicale, cum ar fi cele chirurgicale. Considerăm că este important să avem grijă ca pacienții noștri să facă alegerile potrivite, în timp ce se bucură de un progres evident în ceea ce privește starea de sănătate.
Valorile Alchimeia se reflectă în fiecare serviciu oferit, precum și în relația pe care am dezvoltat-o cu pacienții noștri. Pentru noi este esențial să oferim tuturor celor care ne trec pragul oportunitatea de a-și recăpăta starea de bine, sănătatea fizică, dar și cea mintală. Suntem în continuă evoluție prin prisma specialiștilor care trec prin procese de educare continuă, fiind mereu la curent cu noutățile în domeniu.
Aparatura de ultimă generație este doar o mică parte din ceea ce oferim în cadrul clinicii. Mizăm pe empatie, comunicare, planuri de tratament personalizate, dar și pe continuitatea monitorizării stării pacientului, chiar și după ce a încheiat programul de recuperare, ceea ce ne oferă satisfacția rezultatelor excelente pe care le obținem.