Durere musculară
Fiecare persoană se confruntă la un moment dat cu disconfort sau durere musculară. Dacă episoadele de scurtă durată și care nu sunt recurente pot fi puse pe seama oboselii sau a suprasolicitării corpului, atunci când acestea interferează cu calitatea vieții, trebuie luate măsuri.
Simptomele pot varia de la ușoare la severe și pot afecta capacitatea unei persoane de a îndeplini sarcinile obișnuite, ceea ce, mai ales pe termen lung, poate să devină o experiență frustrantă. Astfel, disconfortul de la nivel fizic ajunge să afecteze mintea și emoțiile, iar echilibrul corp-minte-suflet are de suferit în mod semnificativ.
Durerea musculară, cunoscută și sub numele de mialgie, poate apărea în orice parte a corpului, de la gât și umeri, până la spate și picioare. În funcție de severitate, simptomele pot fi mai intense sau mai scăzute, iar durerea se poate prezenta sub o formă ascuțită sau surdă. Disconfortul muscular se poate manifesta și sub formă de rigiditate, durere sau crampe.
Ignorarea acestor probleme va duce la dureri și mai mari în timp. Munca de la birou și lipsa mișcării, precum și unele afecțiuni pot conduce la disconfort tot mai mare. Este necesar să cauți soluții încă de la primele simptome și să apelezi la specialiști care îți pot oferi suportul de care ai nevoie pentru a te recupera și pentru a-ți redobândi starea de bine.
Alchimeia nu este doar o clinică de recuperare, ci reprezintă un loc în care ai șansa să cunoști oameni ce vor avea un impact evident asupra stilului tău de viață. Ne concentrăm pe toate cele 3 elemente care îți determină starea generală – corp, minte și suflet – și credem că prevenția poate face diferența în majoritatea situațiilor. Ne încurajăm pacienții să ne treacă pragul în mod constant, pentru a se bucura de un corp puternic și sănătos și de o stare emoțională cât mai bună.
De la obiceiuri simple precum corectarea posturii și evitarea sedentarismului, există câteva metode foarte utile atunci când vrei să elimini durerile musculare. Sigur că odată ce acestea devin grave, trebuie să urmezi un plan de tratament personalizat, iar Alchimeia este locul în care vei fi îndrumat pe drumul către recuperare și sănătate.
Cauzele durerilor musculare și diagnosticare
Una dintre cele mai frecvente cauze ale durerii și disconfortului muscular este suprasolicitarea sau încordarea. Acest lucru se întâmplă în majoritatea cazurilor atunci când o persoană forțează musculatura dincolo de limita normală, pe care corpul o poate tolera. Rupturile microscopice în fibrele musculare care apar atunci când mușchii sunt solicitați în exces cauzează durere și inflamație.
În plus, durerile musculare pot fi cauzate și de o postură proastă sau de mișcări repetitive. Persoanele care lucrează la calculator se confruntă deseori cu acest disconfort care, ignorat, se poate transforma în dureri ce te afectează o perioadă lungă de timp.
Durerea musculară poate fi, de asemenea, un simptom al unei afecțiuni medicale subiacente. De exemplu, fibromialgia este o afecțiune care afectează mușchii și țesuturile conjunctive. Simptomele specifice fibromialgiei includ durere și oboseală. Alte afecțiuni care pot provoca dureri musculare includ bolile autoimune, infecțiile și afecțiunile tiroidiene.
Leziunile, cum ar fi entorsele și întinderile, pot provoca, de asemenea, dureri musculare și disconfort. Întinderea sau ruperea fibrelor musculare în timpul mișcărilor bruște sau din cauza unor accidente sunt alți factori ce pot duce la dureri de mușchi.
Am întâlnit de-a lungul timpului persoane afectate și la nivel emoțional din cauza acestor dureri. Depresia și anxietatea pot să survină, deoarece vei găsi mult mai dificil de efectuat sarcinile pe care le desfășurai în mod regulat, fără a depune eforturi suplimentare. Indiferent de cauză, durerile musculare și disconfortul pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții unei persoane.
Din fericire, există mai multe opțiuni de tratament disponibile, terapii neinvazive care, efectuate în funcție de recomandările specialiștilor, vor contribui la redobândirea sănătății și a stării generale bune.
Tratamente pentru durerea musculară
Mialgia sau durerea musculară necesită atenția cuvenită pentru a nu interfera cu desfășurarea normală a activităților de zi cu zi. Tratamentul durerii musculare este, de cele mai multe ori, o combinație între terapiile efectuate în clinică și măsuri de autoîngrijire. Comunicarea eficientă între pacient și specialist reprezintă fundația solidă a unui proces de recuperare accelerat. Filosofia Alchimeia se bazează pe continuitatea programelor de tratament, care sunt întotdeauna personalizate și adaptate la nevoile pacienților.
Pacienții beneficiază de monitorizarea atentă a terapeuților, care efectuează și follow-up indiferent de tratamentul recomandat, pentru a urmări evoluția stării de sănătate. Sfaturile cele mai frecvente pentru îngrijirea acasă includ odihna și evitarea suprasolicitării și aplicarea de gheață la nivel local, acolo unde durerea persistă.
Terapia cu căldură poate ajuta la relaxarea mușchilor și la creșterea fluxului de sânge în zona afectată, așa că băile calde ar putea ajuta atunci când te confrunți cu disconfort ridicat. Masajul ajută la reducerea tensiunii musculare și la îmbunătățirea circulației. Totuși, acesta ar trebui făcut de un specialist, pentru a nu agrava simptomele.
Întinderile și exercițiile fizice ușoare, efectuate în fiecare dimineață, pot ajuta la stimularea circulației, dar și la diminuarea durerilor. Terapeutul va oferi indicații cu privire la mișcările utile în astfel de cazuri.
Planul de tratament pentru pacienții cu dureri musculare include întotdeauna exerciții și tehnici specifice care ajută inclusiv la îmbunătățirea mobilității. Kinetoterapia este o ramură a medicinei cu efecte foarte bune, pe termen lung, în cazul persoanelor care se confruntă cu disconfort și dureri de mușchi.
Starea mintală este în multe situații afectată de problemele fizice, mai ales când durerile persistă și devin tot mai severe. La Alchimeia încercăm să stabilim o conexiune cu pacienții, în așa fel încât să ajungem la acel echilibru mult dorit. Este important ca atunci când te confrunți cu dureri musculare să apelezi la sprijinul specialiștilor, atât pentru un diagnostic exact, cât și pentru un tratament adaptat obiectivelor și stării de sănătate.
Fără durere și cu energia de a desfășura activitățile zilnice te poți bucura cu adevărat de fiecare moment. Liniștea sufletească, un psihic puternic și un corp sănătos sunt obiectivele pe care le avem pentru toți pacienții noștri, iar munca pe care o depunem în fiecare clipă este principalul mijloc de a lupta cu boala.