Dureri de spate - Centrul de recuperare medicala Alchimeia Iasi
Caută
Caută
Caută
alchimeia.ro place holder - Centru de Recuperare Medicala

Durere de spate

Dacă în trecut asociam durerile de spate cu vârsta înaintată, ultimele studii scot la lumină o realitate cu care ne confruntăm. Stilul de viață sedentar, lipsa de timp pentru noi, dar și stresul în exces fac ca afecțiunile să apară chiar și în rândul tinerilor.

Senzația constantă de presiune în zona spatelui, tensiunea care se acumulează și ignorarea disconfortului pot conduce la probleme care, în timp, se agravează. Ai observat că de foarte multe ori, atunci când ești stresat, te confrunți cu dureri în zona cervicală? Corpul, mintea și sufletul sunt interconectate, iar emoțiile și trăirile noastre se reflectă direct în starea de spirit, dar și în starea fizică.

Alchimeia nu este doar o clinică în care poți să găsești tratamente eficiente, ci este un loc în care punem accentul pe fiecare plan ce poate să îți aducă vindecarea pe termen lung. Avem grijă să identificăm cauzele, nu doar să ameliorăm simptomele pentru o perioadă scurtă de timp.

Credem cu tărie, atât pe baza studiilor noastre, cât și pe baza experienței cu pacienții, că stilul de viață și sănătatea mintală au mult de-a face cu starea fizică. Atunci când cei care ne trec pragul înțeleg cât de important este să avem grijă de fiecare element al vieții noastre, tratamentul începe să dea roade și obiectivele sunt atinse, pas cu pas.

alchimeia.ro foto clinica 03 - Centru de Recuperare Medicala

Descoperă programele și terapiile Alchimeia

Cauzele durerilor de spate

Motivele pentru care pot să apară dureri de spate, indiferent de vârstă, sunt diverse. În primul rând, nivelul de activitate fizică influențează foarte mult. Ședințele prelungite, orele suplimentare și postura inadecvată sunt factorii care conduc în majoritatea cazurilor la dureri care te urmăresc chiar și în timpul somnului.

În timp, dacă obiceiurile proaste nu sunt corectate și dacă nu se intervine, mușchii vor fi tot mai slăbiți și, din păcate, durerile tot mai accentuate. Câți dintre noi se ridică o dată la o oră de pe scaun pentru a face câteva întinderi ușoare și pentru câțiva pași? Acest obicei care nu consumă timp este foarte sănătos și reprezintă o metodă eficientă de prevenire a disconfortului și a acumulării de tensiune în mușchi și articulații.

Un alt factor care poate contribui la apariția și persistența durerilor de spate este greutatea. Kilogramele în plus sau obezitatea pun o presiune excesivă asupra spatelui și coloanei vertebrale, ducând la dureri și disconfort. Dieta echilibrată și exercițiile fizice regulate ajută la prevenție, dar și la ameliorarea durerilor – dacă acestea își fac deja simțită prezența.

De-a lungul timpului, au ajuns la noi cu dureri de spate și persoane care fac mișcare în mod constant, dar într-un mod inadecvat și dăunător. Vorbim aici despre oameni care lucrează în domenii solicitante din punct de vedere fizic și care ridică greutăți mai mari decât ar fi normal. Este normal ca în astfel de situații să apară durerile de spate, uneori greu de suportat. Practicarea unei poziții corecte atunci când ridicăm și întărirea musculaturii pot ajuta semnificativ la îmbunătățirea stării generale, mai ales dacă se intervine în timp util.

Stresul este o altă cauză a durerilor de spate. Când o persoană este stresată, corpul produce hormoni ce duc la apariția tensiunii musculare și a inflamațiilor. Sigur că nu este întotdeauna simplu să elimini stresul din viața ta, însă poți să introduci în rutina zilnică obiceiuri sănătoase, care să te ajute să te relaxezi și să te deconectezi.

În cele din urmă, specialiștii au demonstrat că fumatul este asociat cu un risc crescut de dureri de spate. Nicotina poate reduce fluxul de sânge către vertebre, așa că renunțarea la fumat, pe lângă alte beneficii majore, reduce riscul de a suferi de dureri de spate.

Tratamente pentru durerile de spate

Este surprinzător cât de multe persoane s-au resemnat și ignoră durerile de spate. Abia când acestea se agravează și devin tot mai greu de suportat, găsesc oportun să apeleze la specialiști. Din păcate, cu cât se intervine mai târziu, cu atât tratamentul va necesita mai mult timp pentru a da rezultatele dorite.

Prevenția este o valoare pe care o promovăm în cadrul Alchimeia, așa că planurile noastre terapeutice sunt personalizate pentru fiecare pacient în parte, dar includ și programe și exerciții cu rol de a preveni afecțiunile și durerile de orice tip.

Atunci când un pacient ajunge la noi cu dureri de spate, atenția noastră se îndreaptă în mai multe direcții. Discuțiile merg mai departe de starea fizică, deoarece dorim să îndrumăm pe toți cei care ne oferă încrederea lor. Credem în echilibru și într-un stil de viață care îți poate reda starea de bine, pe termen mediu și lung.

Așadar, tratamentele pe care le promovăm sunt terapii neinvazive în mare parte, terapii și programe personalizate ce conduc la redobândirea sănătății și a calității vieții. Fiecare activitate pe care o facem zilnic poate deveni mult mai plăcută dacă starea generală este una bună.

Activitatea fizică regulată, menținerea unei greutăți sănătoase, practicarea unei posturi corecte, gestionarea eficientă a stresului și renunțarea la obiceiurile nesănătoase precum fumatul sunt schimbări ce au un impact pozitiv asupra organismului. Acestea pot reduce inclusiv riscul de dureri de spate, indiferent de vârstă. 

Este important să înțelegem că durerea de spate este o afecțiune complexă care poate avea multe cauze subiacente. Tocmai din aceste rațiuni, ceea ce funcționează pentru o persoană poate să nu aibă rezultatele dorite pentru alta.

Filozofia noastră se bazează pe adaptarea și personalizarea planurilor de tratament. Nu credem în formule standard și în terapii care, repetate indiferent de situație, duc la îndeplinirea obiectivelor. Dimpotrivă, Alchimeia este despre personalizare, flexibilitate și despre prioritizarea sănătății și a bunăstării pacienților. În plus, măsurile preventive, cum ar fi stilul de viață sănătos și tot ce implică acesta, sunt subiecte pe care le abordăm pe larg cu pacienții noștri.

Ne dorim ca impactul terapiilor să fie pe termen lung și ne axăm pe prevenție ca modalitate de a te bucura cât mai mult de fiecare zi. Indiferent de vârstă, insistăm pe echilibrarea celor trei planuri: corp, minte și suflet. Conexiunea dintre acestea este foarte importantă pentru a depista cauzele problemelor, dar și pentru a urma pașii potriviți înspre însănătoșire.

Fă-ți o programare

Dacă dorești să faci o programare sau să afli detalii despre serviciile noastre, te rugăm să ne contactezi la numărul afișat sau să completezi formularul de mai jos.