Chiropractică
Chiropractica este ramura medicinei care își propune să trateze probleme ale coloanei vertebrale, ale mușchilor, articulațiilor sau a sistemului nervos. La Alchimeia pacienții sunt întâmpinați de specialiști cu foarte mulți ani de experiență și pregătire în spate, care pot efectua evaluări amănunțite în vederea diagnosticării și a conceperii unui plan de tratament minuțios și personalizat.
Ce este chiropractica?
Fiecare chiropractician este calificat în mod specific pentru a îți evalua starea și pentru a identifica sursa durerilor. Împreună cu acest specialist, nu numai că te bucuri de un tratament individualizat, ci poți preveni revenirea disconfortului și a durerii, restabilind în același timp mobilitatea și sănătatea organismului și a corpului.
Principii de bază ale chiropracticii
Unul dintre principiile de bază ale chiropracticii mizează pe puterea de autovindecare a corpului uman. Astfel, chiropractica este o modalitate de a facilitatea vindecarea, prin stimularea surselor de energie și de forță pe care fiecare pacient le are, fiind nevoie de accesarea și restabilirea echilibrului fizic, mental, emoțional, pentru a ajunge unde trebuie.
De asemenea, un alt principiu are în centru coloana vertebrală, care joacă un rol esențial în sănătatea fiecărui om, fiind centrul sistemului nervos și controlând funcțiile corpului. Chiropracticienii consideră că alinierea corectă a coloanei vertebrale asigură o sănătate optimă și confort sporit, pe termen lung.
Atunci când există nereguli în alinierea oaselor, în mod special a coloanei vertebrale, acestea ajung să afecteze buna funcționare a circuitelor neurologice. Astfel, apar tulburari, precum durerile de spate, de cap sau de membre, dar și alte probleme de sanatate.
Chiropractica este o terapie non-invazivă, ceea ce face ca această metodă de tratament să poată fi recomandată unor categorii variate de pacienți.
Personalizarea tratamentului este esențială și în chiropractică, așa că fiecare program este adaptat nevoilor individuale ale fiecărui pacient. În acest mod, prevenția este și ea promovată, prin utilizarea de tehnici ajustate în funcție de stilul de viață și de starea fiecărui om care trece pragul Alchimeia.
Programează-te la o ședință de chiropractică
Când să programezi o ședință de chiropractică?
Pacienții care se confruntă cu oricare dintre problemele de mai jos pot să se programeze pentru o ședință de chiropractică la Alchimeia:
- Dureri de spate;
- Dureri de gât;
- Entorse;
- Dureri asociate cu artrita;
- Îmbunătățește circulația, crește aportul de oxygen și de nutrient la nivel muscular;
- Accidente de muncă;
- Accidentări sportive;
- Blocaje articulare;
- Hernii de disc/ discopatii lombare.
Cât durează tratamentul chiropractic?
La Alchimeia am avut pacienți care s-au vindecat complet după doar 3 ședințe de chiropractică, însă rezultatele pot întârzia în unele cazuri. Durata tratamentului diferă în funcție de severitatea afecțiunii și de stilul de viață al pacientului. De obicei, specialiștii oferă recomandări și sfaturi inclusiv pentru acasă, iar dacă pacienții respectă indicațiile, au șansa de a se vindeca mai repede.
Cum decurge o ședință de chiropractică?
Primul pas este evaluarea stării pacientului. În funcție de informațiile pe care chiropracticianul le obține în urma examenului clinic, acesta poate solicita investigații suplimentare, inclusiv radiografii sau alt tip de analize ce pot fi edificatoare pentru a pune un diagnostic exact. Odată ce se stabilește un diagnostic, în timpul ședinței de chiropractică se va respecta planul de tratament personalizat.