Masajul nu este un moft! - Centrul de recuperare medicala Alchimeia Iasi
Caută
Caută
13 iul.

Masajul nu este un moft!

Am fost crescuți într-o societate care ne spunea că trebuie să muncim. Ne-am învățat să facem asta și, din păcate, am dat în extrema în care muncim mult prea mult și uităm de noi. Ba mai mult, de fiecare dată când vrem să facem ceva pentru noi, ne simțim vinovați, de parcă să te relaxezi sau să ai grijă de sănătatea ta ar fi un moft, o aroganță, ceva de neconceput. Asta până în momentul în care înțepenești la birou, simți că nu mai ai spor la muncă sau ajungi la spital cu oboseală cronică și probleme grave de sănătate.

Și atunci înțelegi că masajul pe care ți l-a recomandat medicul și despre care vorbea toată lumea în jurul tău nu era doar un moft. Era cu adevărat ceea ce aveai nevoie ca să previi situațiile grave de sănătate și ca să îți menții starea de bine.

Masajul nu este un moft! Este o terapie recomandată de medici, cu o mulțime de beneficii pentru sănătate, beneficii dovedite științific prin studii din întreaga lume.

Masajul nu înseamnă doar relaxare! Masajul este indicat pentru diverse afecțiuni: dureri de cap, dureri de spate, dureri ale mușchilor, insomnii, stres, tulburări digestive, probleme de circulație a sângelui, anxietate sau depresie. În plus, tonifiază pielea, menține sănătatea, întinerește corpul și îți dă acea stare de bine de care ai nevoie ca să trăiești fiecare zi cu zâmbetul pe buze și cu poftă de viață!

Ceea ce trebuie să mai știi este că e foarte important să alegi tipul de masaj care ți se potrivește și să te lași pe mâna unui specialist pentru asta. De exemplu, la Kinetic Fit, avem medici care îți stabilesc diagnosticul în urma unei consultații amănunțite, îți recomandă tipul de masaj terapeutic de care ai nevoie și numărul potrivit de ședințe, iar kinetoterapeuții noștri îți vor „apăsa butoanele” care trebuie, așa cum doar un kinetoterapeut priceput știe să o facă.

Pe lângă masajul terapeutic, te poți bucura de un masaj tonic sau de relaxare, fie la sediul nostru, dacă vrei un masaj de 30 sau de 60 de minute, fie chiar la tine la birou, dacă alegi varianta de office chair massage, pentru 15 minute care îți vor încărca pur și simplu bateriile.

Știm că prima tendință e să ne spui că nu ai timp de masaj. Desigur, când nu știi încă cum te simți după și ce energie îți va da, e ușor de zis că nu ai timp. Dar odată ce înțelegi pe pielea ta beneficiile masajului, îl vei privi cu prioritate și îi vei acorda timpul necesar. Pentru că, de fapt, îți acorzi ție timp pentru sănătate și starea ta de bine!

Vrei să te convingi? Programează-te la o ședință de test și vorbim când ieși de la primul masaj! Ne întâlnim la biroul de la intrare, unde vei sta după masaj, ca să îți faci următoarea programare la #StareaTaDeBine!

Foto: pexels.com