Somnul de calitate – Condiția necesară pentru refacerea organismului
Este somnul chiar atât de important?
Într-un interviu acordat pentru Republica, în cadrul seriei de conversații habits despre trup, minte și spirit, Dr. Alex Dimitriu, psihiatru american de origine română specializat în somn, subliniază importanța somnului pentru sănătate, afirmand că „somnul este o superputere pe care o avem cu toții, dar pe care nu o folosim”.
Dr. Dumitriu ne explică cât de mult a afectat pandemia calitatea somnului sau care este diferența dintre somnolență și oboseală și cum aceste fenomene sunt strâns legate de depresie, insistând în special asupra faptului că „ceea ce facem în timpul zilei are un impact foarte mare asupra modului în care dormim noaptea și cum dormim noaptea are o mare influență asupra zilei.”
Somnul este metoda prin care sistemul nervos central și aparatul locomotor, analizatorii, se refac pentru o nouă zi așa că au nevoie de odihnă. Pentru refacerea acestor două componente, este necesară îndeplinirea mai multor condiții pentru a putea obține beneficiile vitale pe care somnul le aduce sănătății noastre.
Prin urmare, este necesar să înțelegem importanța somnului și să vedem ce putem face pentru a contribui la refacerea și relaxarea sistemului nervos central și a aparatului locomotor.
Cum putem obține un somn mai bun?
Relaxarea sistemului nervos central și a analizatorilor
Pentru a relaxa și reface sistemul nervos central și analizatorii este necesară respectarea unor condiții:
- încăperea este bine să fie aerisită;
- camera să fie cât mai întunecată și să existe cât mai puține surse de lumină (led-uri, dispozitive);
- să nu fie prezente parfumuri intense;
- să nu existe stimuli auditivi perturbatori;
- să purtam îmbrăcăminte lejeră.
Relaxarea aparatului locomotor
Pentru a relaxa aparatul locomotor sunt necesare alte condiții:
- Să alegem perna potrivită anatomiei noastre.
E important să înțelegem că perna se alege în funcție de curburile noastre, astfel:
- Pentru a dormi cu fata în sus, perna este bine să acopere curbura cervicală, astfel încât mușchii din acea zonă să fie relaxați pe timpul nopții având în vedere că tot timpul zilei sunt folosiți în susținerea capului.
- Pentru a dormi pe o parte este necesar să avem o pernă ce susține capul și acoperă zona umărului până în zona cervicală.
- Să avem cât mai multe puncte de sprijin astfel încât presiunea suportată de acestea să fie cât mai mică.
- Poziția de somn în care sunt cele mai multe puncte de spijin este pe spate unde avem că puncte de sprijin: occiputul, omoplații, zona dorsală, coatele, sacrumul și călcâiele.
- Să efectuăm o serie întinderi și exerciții, sau chiar mers pe jos, cu două ore înainte de somn astfel încât să detensionăm articulațiile și mușchii, iar odihna să se producă într-o stare relaxată.
Cu toate aceste informații proaspete în minte, vă invităm să acordați o mai mare atenție modului în care vă pregătiți pentru somn pentru a putea obține în timpul nopții beneficiile atât de necesare unei activități diurne optime și să nu uităm: somnul este o superputere!